Rafila: Creșterea cea mai rapidă a numărului de cazuri, care ne-a adus pe primul loc în Europa, a avut loc la două săptămâni de la Untold

,,Creșterea cea mai rapidă a numărului de cazuri, care ne-a adus pe primul loc în Europa, a avut loc în perioada 22-24 septembrie, la două săptămâni de la Untold, dar probabil că asta este o coincidență”, a precizat Rafila. Momentul a coincis de altfel și cu un alt mare eveniment – Congresul PNL.

,,Atunci am avut creșterea maximă. Acum, fără să avem niște măsuri deosebite, prin scăderea masei receptive – cu cât se îmbolnăvesc mai mulți, cu atât cei care ar putea să ia boala, devin ceva mai puțini – și atunci am ajuns a acest 1,02. Acum contează, ca să scădem numărul de cazuri, ca acest raport să devină subunitar. Să fie mai mic de 1 ca să scadă numărul de cazuri.

Dacă noi o să stăm însă 4 săptămâni în jur de 1, n-o să scadă numărul de cazuri, se va ajunge în situația în care spitalele vor fi suprasolicitate pentru că pacienții ăștia mulți tot vin în fiecare zi…  și lucrul ăsta va duce la creșterea mortalității. Nu vreau să mă gândesc să avem 600-700 de decese pe zi, dar ceea ce vă spun eu…’’, a declarat medicul, la un post TV.

Pe baza cifrelor OMS, România are rata de reproducere bazală 1,02, adică o rată care arată că am trecut din zona de creștere într-o zonă de stabilizare, a explicat Alexandru Rafila.  

,,Luna asta de solidaritate pe care o propun din îngrijorare și pentru faptul că dacă facem efortul ăsta, scăderea de pe platou va fi evidentă, pe de o parte. Ăsta e un mare beneficiu pentru că mai ușurezi spitalele și n-o să fie la fel de multe decese.   

În al doilea rând, construim imunitatea. Imunitatea se construiește în două feluri acuma. Dacă elanul ăsta legat de vaccinare reușește să ne țină până la jumătatea lunii decembrie, să putem să vaccinăm încă 3-4 miloane de persoane, plus cei care au trecut prin infecție (există un raport de 1 la 5 între cazurile diagnosticate și cele nediagnosticate, care fac forme ușoare), o să ajungem probabil, spre sfârșitul acestui an, dacă ne ținem serios de treabă, undeva aproape de imunitatea colectivă, în jur de 70% poate și mai mult.

Și atunci discutăm de revenirea la normalitate, de un număr de cazuri care poate să crească în valurile 5 și 6, dar care nu pun probleme sistemului de sănătate, care permit desfășurarea activităților economice, așa cum se întâmplă în toate țările din UE care au atins acest prag de imunitate colectivă”, a mai precizat medicul.

| Sursă: Realitatea.net

Total
1
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articol precedent

Klaus Iohannis a semnat DECRETELE - Ce judecător a fost eliberat din funcție și ce ambasadori au primit noi acreditări

Articolul următor

Gabriela Firea, atac la PNL: PSD nu e mantaua de vreme rea! Avem nevoie de un guvern responsabil, nu de un balet ridicol

Articole asemănătoare