OPERAȚII PERFORMANTE LA UROLOGIE

Conducerea Spitalului Municipal de Urgență Roman a apreciat că trebuie scoase în evidență și serviciile medicale performante pe care pacienții le pot primi aici. Aceasta precizează faptul că pe Secția de Chirurgie, în Compartimentul de Urologie, din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Roman există, în perioadă de testare, un aparat performant, un cistoscop flexibil, folosit în intervențiile laparoscopice, la Roman realizându-se recent o intervenție performantă din categoria operații ” 3 în 1”.

Conducerea Spitalului Municipal de Urgență Roman a apreciat că trebuie scoase în evidență și serviciile medicale performante pe care pacienții le pot primi aici. Aceasta precizează faptul că pe Secția de Chirurgie, în Compartimentul de Urologie, din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Roman există, în perioadă de testare, un aparat performant, un cistoscop flexibil, folosit în intervențiile laparoscopice, la Roman realizându-se recent o intervenție performantă din categoria operații ” 3 în 1”. De remarcat că postul de televiziune CNS a fost prima televiziune locală care a promovat, încă de la venirea sa la Roman, activitatea medicului Edvin Șova, un tânăr pasionat de meseria sa, cu un bagaj de cunoștințe medicale de specialitate de-a dreptul spectaculos.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articol precedent

UN CORP BINE LUCRAT – CE TREBUIE SĂ FACI PENTRU ASTA?

Articolul următor

Un cuplu de octogenari din SUA, internați într-un spital COVID, reunit pentru a lua cina împreună

Articole asemănătoare