Notele la Bac 2021 au fost publicate

Rezultatele obţinute de elevii de clasa a 12-a la examenul de Bacalaureat 2021, susţinut în liceele din România, au fost publicate, astăzi, pe edu.ro.

Rezultatele obţinute de elevii de clasa a 12-a la examenul de Bacalaureat 2021, susţinut în liceele din România, au fost publicate, astăzi, pe edu.ro.

e site-ul Ministerului Educației dedicat examenului de Bacalaureat 2021, bacalaureat.edu.ro, vei găsi rezultatele obținute de absolvenții de clasa a 12-a la examenul de Bacalaureat 2021, examenul maturității.

Potrivit datelor oficiale, anul acesta, la Bacalaureat 2021 s-au înscris 133.663 de candidaţi, dintre care 114.137 din promoţia curentă. Ceilalți 19.526 de candidaţi sunt din promoţiile anterioare. La prima probă, însă, s-au prezentat doar 117.807 elevi, conform datelor oficiale, prezentate de Ministerul Educaţiei.

Astăzi se vor afișa rezultate Bacalaureat 2021, potrivit calendarului elaborat de Ministerul Educației și publicat pe edu.ro.

Contestaţiile pot fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00-18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

În această situaţie, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Foarte important! Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii sau reprezentanţii legali ai acestora.

Bacalaureat 2021 – calendar rezultate și contestații
– 5 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12:00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00-18:00
– 6-9 iulie 2021 – Rezolvarea contestațiilor
– 9 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor finale Bacalaureat 2021

Așadar, rezultatele finale Bacalaureat 2021 vor fi făcute publice în data de 9 iulie.

Rezultate Bacalaureat 2021. Notele obținute de elevi la BAC 2021 vor fi publicate anonimizat
Odată cu intrarea în vigoare a GDPR, regulamentul european privind protecţia datelor personale, numele şi prenumele candidaţilor la examenele naţionale vor fi publicate în format anonimizat. Asta înseamnă că fiecare elev va avea un cod generat de aplicația informatică EvNat, care va fi distribuit la examenul de Bacalaureat.

Pe site-ul edu.ro, lista de note va fi însoțită de coduri, în loc de nume și prenume. Potrivit noilor reguli, numai cei care au un cod pot vedea nota din dreptul foecărui elev. Măsura a fost adoptată în conformitate cu Regulamentului privind protecția persoanelor fizice, la solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Rezultate Bacalaureat 2021. Cum se calculează corect media la Bacalaureat 2021
Media generală de Bacalaureat 2021 se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din notele obţinute la respectivele probe.

Cu toate acestea, nu se calculează media generală de Bacalaureat 2021 pentru candidaţii care nu au promovat una sau mai multe probe, care nu s-au prezentat la toate probele sau care au fost eliminaţi de la o probă.

Pentru candidaţii care obţin media generală 5,99, media generală se rotunjeşte la 6,00.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: să susțină toate probele scrise, la care trebuie să obțină cel puțin nota 5 și să obţină media 6, la probele scrise.

Nici în acest an, probele de competențe lingvistice și digitale nu au fost organizate, din cauza situației epidemiologice. Ele au fost echivalate.

Candidatul care, la una din probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale a refuzat să răspundă sau să rezolve subiectele propuse se consideră că nu a susţinut proba respectivă.

După cum se știe, promovarea examenului de Bacalaureat 2021 permite accesul în învăţământul superior, în conformitate cu condiţiile generale şi specifice stabilite în acest sens. În urma promovării examenului de Bacalaureat 2021, absolventului i se eliberează Diplomă de Bacalaureat. Absolvenţii care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50, iar la examenul de Bacalaureat au obţinut media 10 primesc Diplomă de merit.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articol precedent

Regizorul celebrului film „Moscova nu crede în lacrimi” a murit din cauza Covid

Articolul următor

Cărau drogurile cu trolerul. Suspecții, reținuți de procurorii DIICOT

Articole asemănătoare