Nelu Tătaru despre o posibilă tulpină COVID românească. E clar că avem manifestări extrem de virulente

“Dacă inițial, tulpina de Wuhan avea o răspândire de 1/2-3, cea Alfa din Marea Britanie avea o răspândire de 1/3-4, la tulpina Delta, pe care o avem acum, transmiterea se face de la 1/5-8 și asta pentru că orice selecție a unei tulpini devine și mai agresivă. 

La noi, observăm modificări și ca agresivitate, dar și ca palier de vârstă. În acest moment avem 1885 de pacienți ATI din care 41 sunt copii, am avut și 400, 500 de decese pe zi. Agresivitatea pe o patologie pulmonară, și nu vorbim în acest moment doar de o pneumonie COVID,  vorbim și de acea explozie de citokine, de acele afectări care sunt vasculare, sunt manifestări pe care fiecare organism le dezvoltă diferit și la care reacționează diferit”, a declarat Nelu Tătaru la Realitatea Plus.

Fostul ministru al Sănătății a afirmat că evoluția extrem de agresivă a bolii poate fi pusă și pe seama întârzierii cu care pacienții ajung la spital, motiv pentru care a apărut o presiuine suplimentară pe sistem.

“În general, la noi valul ajungea la noi cam la o lună, o lună și jumătate după Europa de Vest și atunci știam cum să-l gestionăm și ne pregăteam. Pe de altă parte, pacienții vin acum mai târziu către spitale, ori anticorpii monoclonali și antiviralele sunt pentru primele stadii ale bolii, în starea lor rămân doar tratamentele pentru terapie intensivă, ori aici depinde foarte mult partea umană”, a declarat Nelu Tătaru.

| Sursă: Realitatea.net

Total
1
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articol precedent

Gabriela Firea, atac la PNL: PSD nu e mantaua de vreme rea! Avem nevoie de un guvern responsabil, nu de un balet ridicol

Articolul următor

Adriana Pistol: Să credem oamenii de meserie, să ne uităm mai puțin la politică și politicieni - CUM a lovit valul 4 România

Articole asemănătoare