LOVITURĂ DE GRAȚIE: PRIMARUL ROMANULUI INCOMPATIBIL

https://www.youtube.com/watch?v=dvGiRy2Rg48

O postare apărută pe pagina de socializare a edilului șef al Romanului, Lucian Ovidiu Micu, informează romașcanii despre pierderea procesului pe care l-a intentat la Înalta Curte de Casație și Justiție. ”După cum mă cunoașteți, sînt o persoană cinstită și nu îmi place să ascund gunoiul sub preș. Cînd am ales și am fost ales să conduc acest oraș, știam că vor fi vremuri frumoase, dar și dificile, poate nu atît de grele ca povara noului coronavirus, dar până acum tot timpul am găsit soluții să depășim cu bine fiecare încercare a vieții. Tocmai acum a venit și decizia ICCJ, prin care s-a dat dreptate inspectorilor ANI. Sigur că decizia mă nemulțumește, sînt dezamăgit, însă nu o comentez. Pot comenta, însă, că așa cum morții votează în unele județe ale țării, în Roman morții fac plîngeri administrative. Pot comenta cu privire la faptul că dosarul care a ajuns în instanță era doar un sfert din cel inițial, mă refer la volum. De ce? Pentru că din el lipseau probe. Dar, acum nu mai contează. Și în 2014, cînd eram viceprimar, și astăzi, cînd sînt primar, eram și sînt la fel de interesat de sănătatea romașcanilor, de calitatea actului medical. Da, am participat la ședințele Consiliului de Administrație de la Spital, pentru că e firesc să fiu interesat de asigurarea unor servicii medicale bune. Dacă preocuparea mea înseamnă incompatibilitate, mă abțin…
Nu e deloc momentul acum să dezbat legislația care îmi permite să rămân primar – pentru că nimeni nu poate să treacă peste voința romașcanilor care m-au legitimat în funcție – și nici faptul că nu există vreo lege care să-mi interzică dreptul de a candida. Acum, trebuie să ne concentrăm cu toții pentru a lua măsurile cele mai bune pentru a feri Romanul și zonele limitrofe de răspîndirea coronavirusului, să fim pregătiți să oferim asistență medicală pacienților și să avem cât mai puțin de suferit. Toate la timpul lor. Nimeni nu ar trebui să își facă timp pentru jocurile politice, eu unul îmi aloc tot timpul pentru a lua măsurile cele mai bune, pentru a vă informa, pentru a păstra stabilitatea în orașul nostrum”, spune primarul Romanului.
De menționat faptul că acesta este procesul deschis de Lucian Ovidiu Micu la Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a deciziei de incompatibilitate luată de Curtea de Apel Bacău.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articol precedent

ALT CUTREMUR ÎN VRANCEA

Articolul următor

ZIUA INTERNAȚIONALĂ DE CONȘTIENTIZARE A PROBLEMELOR AUTISMULUI

Articole asemănătoare
Citește știrea

LIBER LA BISERICĂ

Începând din 17 iunie autoritățile au dat liber bisericilor din Patriarhia Română să organizeze slujbele religioase în interiorul…