GRĂDINIȚA DE ACASĂ

Școala on-line reprezintă o mare provocare pentru toate cadrele didactice, de la toate nivelurile de învățământ. A ține, însă, asemenea lecții la grădiniță, mai ales când educatoarea se află la o anume vârstă, înseamnă iubire pentru meseria aleasă, măiestrie profesională și cunoștințe temeinice de pedagogie. Una dintre educatoarele foarte bine cotate, Niculina Căruntu, de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 ne-a împărtășit din această experiență didactică nemaipomenită. Educatoarea a adaptat nivelul de învățare condițiilor de la domiciliu copiilor, având o colaborare extraordinară cu părinții și inventând metode originale de predare-învățare pentru diversele tipuri de activități. Cadrul didactic a realizat o bună comunicare cu părinții și copiii pe un grup de whatsapp special constituit, în care părinții au primit indicații referitoare la modul de învățare a diverselor activități:de matematică, de dezvoltare a limbajului, de educație plastică, muzică sau sport.

Îndrumați de educatoare părinții coordonează activitatea de învățare a copiilor de așa manieră încât să stârnească intersul acestora și să nu-i țină prea mult timp în fața calculatorului. Coordonând activitatea unei grupe mari, de care se va despărți, educatoarea a reușit să le facă copiilor o mare bucurie, confecționându-le câte o medalie pe care era scris un angajament: ”Voi fi un școlar bun” și promoția 2020.

Alături de câte o cărticică de povești cumpărată de educatoare, darul primit de la cea care le-a îndrumat pașii, timp de trei ani, are menirea de a le aminti celor mici despre cea care i-a făcut să pătrundă în universul cunoașterii.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articol precedent

TRIMIS LA „RĂCOARE” PENTRU FURT ȘI VIOL ÎN IRLANDA

Articolul următor

MEDIUL DE AFACERI, PROPUNERI DE RELANSARE A ECONOMIEI

Articole asemănătoare