Foto | Haine contrafăcute, în valoare de 980.000 lei, oprite la frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călărași împreună cu reprezentanți din cadrul Direcției Generale a Vămilor au descoperit într-un autocamion, cantitatea de 4.761 articole vestimentare, ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, anunță Poliția de Frontieră într-un comunicat, luni.

Sâmbătă, 19 iunie a.c., polițiștii de frontieră de la Vama Călărași au efectuat, în jurul orei 18:00, pe sensul de intrare în țară, controlul specific asupra unui autocamion la volanul căruia se afla un cetățean turc.

Conform documentelor de însoțire a mărfii, hainele erau aduse din Turcia și ar fi urmat să ajungă la o societate din Suceava.

În ziua de 19.06.2021, în jurul orei 18.00, polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Călărași au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui autocamion, condus de către un cetățean turc, în vârstă de 43 de ani. Acesta transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, articole textile din Turcia pentru o societate din Suceava.‘, precizează Poliția de Frontieră.

Aproape 4.800 de articole vestimentare au fost indisponibilizate
Polițiștii au descoperit, în urma controlului amănunțit efectuat, că o parte dintre bunurile aduse din Turcia sunt susceptibile a fi contrafăcute, fiind inscripționate cu numele unor firme cunoscute.

După inventarierea articolelor vestimentare, a rezultat un total de 4.761, care ar putea aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală. Dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, bunurile ar avea valoarea de aproximativ 980.000 de lei.

Articolele vestimentare au fost indisponibilizate de către polițiști la sediul S.T.P.F. Călărași.

În prezent, față de persoana în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”, urmând ca la finalizarea verificărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun“, încheie comunicatul Poliției de Frontieră.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articol precedent

[Video] La un pas să-și ucidă vecina cu... o canapea

Articolul următor

Un nou semnal de alarmă privind varianta indiană a COVID. „Medicamentele pe care le-am folosit până acum nu mai sunt eficiente”

Articole asemănătoare