Apăsați „Enter” pentru a trece la conținut

Facturi la energie, emise după 9 luni

„Niciodată nu au venit facturile, practic, n-au venit deloc. De când au început procedurile astea nu au venit deloc”, a spus un client Hidroelectrica.

Iar în această situație sunt mulți români. Schimbările aduse de autorități ordonanței de urgență privind plafonarea prețurilor energiei electrice au creat probleme în modul de calcul. Furnizorii spun că nu au avut timp să actualizeze sistemul de calcul la noile modificări, așa că au emis facturile cu întârziere. Iar în timp ce statul și furnizorii pasau vina reciproc, oamenii au avut de suferit.

Acum, unul dintre cei mai mari furnizori de pe piața de la noi anunță că românii vor primi facturile emise târziu. Unele vor ajunge la consumatori după aproape nouă luni.

„Ne bucurăm să vă aducem la cunoștință faptul că Hidroelectrica a implementat cu succes noul sistem informatic de facturare. Vă asigurăm că facem eforturi pentru îmbunătățirea continuă a serviciilor oferite tuturor clienților, iar trecerea la noile programe informatice a reprezentat unul dintre pașii absolut necesari făcuți în această direcție. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat de perioadele de întârziere în emiterea facturilor”.

Mai mult, oamenii care nu își permit plata facturilor pot cere eșalonarea acestora pe o perioadă de șase luni.

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a amendat, din nou, la finalul anului trecut șase furnizori de energie pentru că au citit indexul cu întârziere. 

Fii primul care postează un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *