Decedat după ce a căzut într-un canal

Un bărbat a murit, vineri seară, după ce a căzut într-o canalizare descoperită din municipiul Galaţi, într-o zonă în care se efectuau lucrări, informează Agerpres.

Un bărbat a murit, vineri seară, după ce a căzut într-o canalizare descoperită din municipiul Galaţi, într-o zonă în care se efectuau lucrări, informează Agerpres.

În cursul acestei seri (…), poliţiştii au fost sesizaţi, prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că pe strada Traian Vuia din municipiul Galaţi, o persoană ar fi căzut într-o canalizare. La faţa locului s-au deplasat atât poliţişti, cât şi pompieri şi un echipaj SMURD, constatându-se decesul persoanei în cauză“, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.

Din primele verificări efectuate de poliţişti a rezultat că victima este un bărbat de 45 de ani din municipiul Galaţi, care ar fi căzut într-o canalizare descoperită, într-o zonă un care se efectuează lucrări de construire.

În urma sesizării şi a aspectelor constatate la faţa locului, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă şi efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor concrete în care s-a produs decesul bărbatului“, precizează IPJ Galaţi.

Bărbatul s-ar fi împiedicat, și-a scăpat sacoșa în groapă, apoi a căzut și el.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articol precedent

41.000 de pachete cu ţigări confiscate la frontieră

Articolul următor

Au încercat să intre ilegal în România. S-au ascuns printre pepeni

Articole asemănătoare