ACTRIȚA CODRINA PRICOPOAIA, INTERVIU DE SUFLET DIN PARIS

Așa cum ne-am obișnuit telespectatorii, încercăm în aceste zile dificile pentru omenire, să ținem aprinsă flacăra speranței într-un mai bine, care sperăm să fie cât mai aproape. Astăzi, am realizat un interviu telefonic, cu una dintre cele mai cunoscute actrițe, plecate din Roman, pe scenele mari ale lumii. E vorba de talentata Codrina Pricopoaia, fiica profesoarei pensionare, Zenovia Pricopoaia, de la Școala ”Mihai Eminescu” Roman, stabilită din 2004 la Paris. Din păcate interviul realizat cu aceasta a fost prin telefon, din motive ce țin de starea de izolare în care ne aflăm cu toții. Absolventă a Facultății de teatru din București, Codrina Pricopaia are și studii de filosofie. Plecată în Franța din 2004 actrița a rămas profund legată de România și Roman despre care vorbește cu plăcere, ori de câte ori are prilejul. Profund impresionată de proiectul televiziunii CNS a acceptat cu plăcere să ne acorde un interviu telefonic, în care vorbește despre sine, despre familia sa, despre meseria de actriță, ale cărei proiecte artistice au fost întrerupte, brutal, de pandemia de Coronavirus, care a întors pe dos întreaga Planetă.Căsătorită în Paris, Codrina are o fetiță, care așa micuță cum e, vorbește perfect limba maternă a mamei. În plan profesional actrița de origine română a reușit să se realizeze, atât ca actriță, cât și ca regizor, jucând spectacole moderne, de referință, în care a pus în valoare pe marile scene ale lumii valoarea unor poeți români ca: Nichita Stănescu, Gelu Naum sau Gherasim Luca. În prezent actrița a realizat un asemenea spectacol comandat de Centrul Cultural din capitala Franței, spectacol, care, din păcate, nu a apucat să fie jucat decât o singură dată, pe 7 martie, dată după care și în Franța au fost închise teatrele și cinematografele. Actrița avea în derulare de câțiva ani un proiect artistic împreună cu Teatrul de Artă din Deva, unde regiza și juca spectacolul CONTRAT- pentru proiectul cultural ”Sezonul România-Franța”.
Pregătită să plece cu teatrul într-un mai lung turneu european, Codrina Pricopoaia, și-a chemat din țară mama, pe profesoara Zenovia Pricopoaia, pentru a avea grijă de micuța sa. Acum mai toate proiectele au căzut și, din autoizolare, încearcă, împreună cu ceilalați artiști să facă repetiții, pe internet, deși se consideră a fi o fire atehnică. Ce crede despre viitorul artei teratrale și al cinematografiei în viitor ? E greu de prevăzut, oricum și aici lucrurile se vor schimba, din cauza acestei blestemate de pandemii.
Dacă își face griji materiale? Pentru moment nu, pentru că în Franța artiștii au un statut special și timp de un an de zile sunt plătiți dintr-un fond cultural special, până în august 2021. După aceea se va vedea ce le va rezerva viitorul atâu ei cât și colegilor de scenă.
Cum era pregătită să plece cu teatrul într-un lung turneu internațional, Codrina a chemat-o pe mama sa, Zenovia Pricopoaia, la Paris, pentru a sta cu cea mică. Din păcate toate zborurile fiind a nulate mama sa a rămas în Franța.
Îndrăgita artistă a acceptat să interpreteze pentru romașcani și pentru redactorul realizator al interviului una din cele mai frumoase poezii aparținând poetului Ion Minulescu, capodopera ”Celei care minte”, susținând că simte nevoia ca și prin intermediul acestui fel de a face artă, să fie aproape de cei de ACASĂ, care în primul rând semnifică Romanul cu atmosfera lui patriarhală.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articol precedent

PREȘEDINTELE IOHANNIS A ANUNȚAT CE SE ÎNTÂMPLĂ DUPĂ 15 MAI

Articolul următor

CORONAVIRUSUL, ECONOMII ÎN BUGETELE LOCALE

Articole asemănătoare