A murit Ion Ghițulescu. Vocea de aur a Radioului românesc

Ion Ghițulescu, una dintre cele mai bune voci din istoria radioului românesc, a murit la vârsta de 91 de ani, în propria locuință, iar anunțul a fost făcut de fiul său.

Ion Ghițulescu, una dintre cele mai bune voci din istoria radioului românesc, a murit la vârsta de 91 de ani, în propria locuință, iar anunțul a fost făcut de fiul său.

Ion Ghițulescu era inventatorul celebrei emisiunii ”Fotbal minut cu minut!”, care rupea audiențele la nivel național.

Vestea morții celebrului comentator l-a marcat pe Ilie Dumitrescu, cel care a avut onoarea de a fi comentat, pe vremea în care evolua pentru Steaua, de regretatul jurnalist.

L-am ascultat, era inevitabil să nu-l ascult, după care m-a și comentat. Dar, nici nu mai aveam cum să-l mai ascult. Dar, a fost un reper și pentru mine. Erau meciuri la radio și două ore nu mai plecai. Acolo stăteai, nu te mișcai deloc!“, a declarat Ilie Dumitrescu, potrivit digisport.ro

Cine a fost Ion Ghițulescu
Ion Ghițulescu s-a născut în anul 1930 la București, în zona Obor, aproape de stadionul unui club legendar, Unirea Tricolor.

Acesta a absolvit liceul în anul 1949, la una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din România, Colegiul Național „Sfântul Sava”.

Înainte de a se dedica radioului, Ghițulescu a cochetat cu baschetul și cu rugbyul, sport în care a reușit să impresioneze. Cu toate acestea, Ion Ghițulescu a fost nevoit să renunțe din cauza unor accidentări serioase.

A jucat și fotbal, dar pe stradă, cu regretatul Titus Ozon.

S-a apucat de presă din obligație și a ajuns o voce de aur a radioului din România
Mai târziu, Ion Ghițulescu s-a dedicat presei, după ce a fost obligat să se facă ziarist din cauză că Partidul Comunist i-a închis tatăl în pușcărie și astfel i-a refuzat fiului accesul la Facultatea de Chimie.

Ion Ghițulescu a fost trimisul special al Radiodifuziunii la Jocurile Olimpice în perioada 1960 – 1996, dar și Campionatele Mondiale de fotbal din 1986, 1990 și 1994.

Ghițulescu a realizat mai multe emisiuni la radio care au rămas în sufletele românilor, printre care Radioprogramul dimineții, care se difuza zilnic între 06:00 și 9:00, din 1967 și până în 1990, Matinalul, începând cu anul 1990 și celebra și unica emsiune ”Fotbal minut cu minut”.

Era bolnav de mai mult timp
“Celebrul comentator sportiv Ion Ghițulescu, cel care a realizat la Radio România Actualități cunoscuta emisiune „Fotbal minut cu minut”, a murit în această seară, în propria locuință, la vârsta de 91 de ani.

Ion Ghițulescu a fost un pionier al transmisiilor sportive radio din țara noastră.

Viața lui a fost legată de sport încă din copilărie. A crescut în Obor, aproape de stadionul unui club legendar, Unirea Tricolor. A jucat fotbal pe stradă cu Titus Ozon și a devenit ziarist fiindcă Partidul Comunist i-a închis tatăl în pușcărie și astfel i-a refuzat fiului accesul la Facultatea de Chimie.

Veste morții lui Ion Ghițulescu a fost confirmată de unicul său fiu, Bogdan: „Din păcate așa este. Tata s-a stins. A murit acasă, așa și-a dorit.

Era bolnav de mai mulți ani, avea și o vârstă. Dumnezeu să-l ierte! Vom stabili în scurt timp toate detaliile, dar probabil o să fie înmormântat acolo unde și-a dorit, la Cimitirul Izvorul Nou”.”, este mesajul Radio România Actualități.


Foto: banatulazi.ro

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articol precedent

Alertă meteo: Cod Portocaliu de vijelii puternice, grindină, cantități de apă importante

Articolul următor

Președintele Bolsonaro, ținta unei anchete parlamentare, după dezastrul COVID care a ucis jumătate de milion de brazilieni

Articole asemănătoare