255 de români și-au depus candidaturile pentru ocuparea unui post de astronaut

255 de români și-au depus candidaturile pentru ocuparea unui post de astronaut al Agenției Spațiale Europene, după prima recrutare pe care agenția a lansat-o după mai bine de un deceniu. Din întreaga Europă s-au înscris peste 22.000 de oameni, din 25 de țări.

255 de români și-au depus candidaturile pentru ocuparea unui post de astronaut al Agenției Spațiale Europene, după prima recrutare pe care agenția a lansat-o după mai bine de un deceniu. Din întreaga Europă s-au înscris peste 22.000 de oameni, din 25 de țări.

22.589 de oameni din întreaga Europă doresc să devină astronauți, potrivit datelor anunțate miercuri de oficialii ESA. Față de selecția anterioară, din 2009, numărul participanților, e ansamblu, s-a dublat, iar cel al candidaților femei a crescut de 4 ori.

Pentru această campanie de recrutare, ESA a decis să accepte și un număr de candidați cu un anumit grad limitat de dizabilități fizice. Zece dintre românii care și-au exprimat interesul, respectiv opt bărbați și două femei, s-au înscris la această categorie”, spun reprezentanții Agenției Spațiale Române (ROSA), citați de Agerpres.
Urmează etapa de evaluare a tuturor documentelor depuse, după care va urma un proces în 6 etape, ce se va încheia în octombrie anul viitor.

Între patru și șase candidați vor ajunge la linia de sosire spre sfârșitul anului 2022 (…). ESA va reține de asemenea, pentru prima dată, 20 de persoane care vor alcătui un «corp de rezervă», precum și un astronaut cu handicap fizic”, au transmis oficiali din cadrul programului.

România se află printre cele 38 de țări care au trimis astronauți în spațiu. Este vorba de Dumitru Prunariu, care în mai 1981 a participat la o misiune de 8 zile a misiunii spațiale sovietice Soiuz 40. Prunariu a fost al 103 om care a zburat în spațiu.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articol precedent

Accident grav: Trei morți și un minor rănit

Articolul următor

Anunț CFR: Aplicație mobilă pentru a cumpăra bilete de tren

Articole asemănătoare